Libertatea de a fi noi insine
30 aprilie 2015
Fragmentarea sinelui
18 mai 2015
Show all

Iubirea dintre noi

Cat de mult conteaza pentru noi, ca atunci cand suferim, cand suntem tristi, suparati, ingrijorati sau chiar disperati, sa ne intinda cineva “o mana de ajutor”? Poate un prieten care pur si simplu ne intreaba cu interes despre ce ni s-a intamplat si ne asculta, poate un parinte care ne ofera un umar pe care sa plangem si o vorba buna, fie o persoana care doar ne invita sa petrecem ceva timp impreuna.

Toate acestea pot fi semne de iubire, pretuire, prietenie, bunatate si disponibilitate a celuilalt pentru noi. Orice om are nevoie sa se simta iubit, inteles, apreciat, sa stie ca este si el important, chiar si pentru o singura persoana din aceasta lume.

Insa, se poate intampla ca uneori sa fim atat de suparati pe cei din jur, incat nu ne mai dam seama ca ei sunt cei care ne iubesc, chiar daca ne-au gresit sau nu au procedat cum era mai potrivit pentru noi. E posibil sa intelegem acest lucru mult mai tarziu, abia cand ei nu ne mai sunt alaturi, si sa ne dam seama ca, in ciuda faptului ca nu ne-au aratat iubirea lor asa cum am fi avut nevoie, ei au facut multe alte lucruri pentru noi care veneau tot din dragoste si grija. Cand reusim sa “vedem” acest lucru, putem sa ne deschidem inima catre acele persoane si sa le acceptam intru totul asa cum sunt sau cum au fost ele, fara a mai simti dorinta de a le fi schimbat. Atunci, pacea si linistea ne pot umple sufletul, caci iubirea are puterea de a vindeca orice durere, judecata sau regret.

Putem sa schimbam ceva in lumea in care traim doar incepand cu noi insine! Putem oferi si arata dragoste celor de langa noi, caci un lucru bun genereaza ulterior si alte lucruri bune. Daca nu stim ce anume au nevoie cei dragi din partea noastra ca sa simta ca ii iubim, pur si simplu ii putem intreba si e posibil sa fim uimiti de ce ne vor spune: cu o imbratisare sau o simpla mangaiere, un sarut de “noapte buna” sau pur si simplu un “ce faci?”, “cum te simti azi?”, “ce ai nevoie?”, “cu ce te pot ajuta?”, lucruri atat de simple si de usor de facut pot insemna enorm pentru fiecare dintre noi.

E atat de usor sa oferim iubire si sta in alegerea noastra sa o facem! Stiu ca unii oameni nu au avut de unde invata sa dea si sa primeasca gesturi de afectiune, ca cei care i-au crescut nu au stiut cum sa o faca, tocmai pentru ca nu au fost invatati nici ei, poate pentru ca au crescut intr-o perioada in care supravietuirea era cel mai important lucru pe care il puteau face …. cine stie? Ce stiu sigur insa, e ca fiecare dintre ei a facut atat cat a putut face, asa cum a stiut mai bine.

Exprimarea iubirii o putem invata la orice varsta, putem invata sa imbratisam o alta persoana si la 60 de ani, la 80 sau chiar in ultima zi a vietii noastre ….. caci pentru asta, niciodata nu e prea tarziu!!!

 

Cu multa dragoste ,

Psihoterapeut Alina Florea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *