Lipsa iubirii poate lasa rani adanci in sufletul nostru, ne poate innegri din interior daca avem inca resentimente fata de cei ce nu ne-au putut iubi cat si cum am fi avut nevoie, iar aceasta poate ajunge pana in celulele corpului nostru, imbolnavindu-le. Pur si simplu ne scurge de energie si de …. viata.

Daca ai o imagine negativa despre tine, nu inseamna ca esti un om rau, ci doar ca oamenii care au fost in jurul tau (parinti, bunici, educatori etc) au fost prea raniti la randul lor, ca sa poata vedea tot ce ai tu mai bun si mai frumos. Ei au privit catre tine prin propria lor imagine despre ei insisi, care a fost si aceasta construita in conditii vitrege, de cele mai multe ori. Iar de la un moment dat, ai inceput sa-i crezi …. Nu, tu nu ai fost „obraznic” – ai fost curios si creativ, nu ai fost nesabuit – ai avut mai mult curaj decat ei, tu nu erai prost, incet la minte – erai analitic  si cautai sa intelegi ce e cu toata viteza din lumea in care traim, nu erai „mut” – ci iti placea sa observi si sa contempli natura si oamenii din jurul tau, tu nu erai „netrebnic” – erai un copil ce isi cerea dreptul la intelegere, compasiune, iubire si viata.

Este de-a dreptul minunat sa vad ca, oamenii cu cat se intorc mai mult in trecutul lor poate cel mai indepartat, in frageda pruncie, incep sa isi aminteasca din nou cine sunt cu adevarat, dincolo de ce au putut ceilalti sa vada prin propriile lor rani: „da, eu de fapt nu sunt timida, sunt curajoasa!”, „nu sunt retrasa, sunt foarte sociabila”, „eu nu sunt trista, sunt un copil vesel, zambitor, plin de viata”, „oau, pot sa am incredere ….”

Fiecare prunc vine in lumea aceasta pur, plin de lumina, curaj, incredere, bunatate si iubire, cum de altfel putem observa cu usurinta la bebelusi. Ei ofera fara sa astepte ceva in schimb de la noi, pasesc fara frica ca vor cadea, pur si simplu emana lumina si zambete in jurul lor.

Si tu ai venit la fel, cu tot ce ai mai bun si mai frumos in tine! Iar aceste daruri nu le pierdem pe drum, indiferent de cat de anevoioasa ar fi calatoria noastra. E posibil doar sa se fi asezat ceva praf deasupra unora din resursele noastre cel mai profunde. Nu ne putem pierde cu adevarat  iubirea din suflet, indiferent prin ce suferinte am fi trecut, aceasta poate doar sa fie ramasa undeva in adancul nostru si sa avem impresia ca nu o mai gasim. Dar ea e acolo si asteapta sa te reintorci la ea. De altfel, cel mai bland om pe care il cunosc este si cel care a trecut prin cele mai mari orori din cate am auzit. Cum ar fi fost posibil, daca nu i-ar fi ramas in adancul sau iubirea, la care s-a si reintors mai tarziu?

Asadar, te invit sa iti amintesti de tot ce ai mai bun, mai frumos si mai sfant in tine, sa iti deschizi inima cu compasiune catre tine insuti si sa te intorci „acasa”, la cel care esti tu cu adevarat. Daruieste-ti mai multa iubire decat au putut altii sa iti ofere, iar ceva din interiorul tau se va linisti in sfarsit, se va relaxa si vei incepe iar sa radiezi de lumina!