Oare cât de conștienți suntem că o mare parte din viață ne-o trăim în frică? Am învățat să ne fie frică de ziua de mâine – „cine știe ce se va mai întâmpla!?…”, ne temem să nu greșim atunci când facem chiar și lucruri mărunte (probabil ni s-a dat de multe ori peste mână când depășeam o limită a cuiva), ne ferim cât putem de gura lumii pentru că dezaprobarea celorlalți ar putea să ne confirme că într-adevăr nu suntem suficient de buni, avem frică de Dumnezeu, că dacă greșim în fața lui ne va pedepsi, iar când ne gândim la moarte, ne cutremurăm de-a dreptul! Suntem impregnați de frică în așa măsură, că nici nu ne mai dăm seama că a devenit un mod de viață, că e mai mare decât noi și mai ales că se poate și altfel.

Imaginează-ți că trăiești scufundat într-un uriaș acvariu plin de frică, în care respiri frică, vezi în jurul tău doar frică, relațiile cu ceilalți sunt filtrate prin frică. Ce culoare are frica ta? Cum te face să acționezi și să reacționezi? Cum ar arăta viața ta acum dacă nu ți-ar fi frică?

Acum imaginează-ți că ai puterea să urci și să scoți măcar nasul la suprafața lichidului din acvariu și să privești către soarele de iubire care încălzește și veghează răbdător, așteptând ca unul câte unul, cei din adâncuri să ajungă la suprafață. Nu, nu e ușor să urci, mai ales dacă o viață întreagă ai petrecut-o pe fundul acvariului, plin de noroi și mocirlă, în care ți se scufundau picioarele de fiecare dată când încercai să faci ceva diferit. Era ca și cum ai fi fost în nisipuri mișcătoare, unde, cu cât încercai mai mult să te înaintezi, cu atât parcă te scufundai mai mult.

Totuși, ca printr-o minune, ai reușit să ieși din mâl și apoi ușor, ușor, să urci către suprafață. Atenție! Ai nevoie să urci lent ca să te obișnuiești treptat cu presiunea, să o echilibrezi pe măsură ce avansezi, pentru că altfel ar putea să nu-ți priască.

Acum ești aproape de suprafață. Vezi cum prin apa de culoarea fricii – din ce în ce mai rarefiată – începe să răzbată lumina soarelui, vezi razele lui jucăușe cum te întâmpină și te ademenesc. Și știi deja că locul tău nu este și nu a fost niciodată în acvariu, oricât de frumoase sunt viețuitoarele din el sau de spectaculoși sunt coralii și oricât de misterioase sunt epavele sau cuferele de comori din adâncimi.

Dar totuși te gândești „oare cum o fi dincolo? Ce voi găsi acolo?”. Și parcă frica din nou te trage înapoi. Intuiești că acolo e doar lumină și căldură binefăcătoare, dar te-ai obișnuit atât de mult cu întunericul, frigul și mocirla, încât poate că te gândești că nu meriți tocmai tu așa ceva sau că nu e decât o păcăleală, nu poate fi adevărat, asta e o minciună și e cineva acolo care nu vrea decât să te ademenească pentru ca după ce ai văzut lumina să te arunce într-un hău și mai întunecat. Sau poate te gândești „asta e doar pentru alții, eu nu voi avea puterea să fac față unei asemena schimbări… nu e pentru mine așa ceva…”.

Totuși e ceva ce te împinge să mergi mai departe, mai ai puțin și scoți nasul afară… e diferit… te îneci, nu poți respira…, începi să țipi! E groaznic! Doar a trebuit să-ți golești plămânii de lichidul de frică în care ai trăit până acum… îți iese pe gură, pe nas, parcă și pe urechi!

Dar tu continui. Oricum nu mai ai cale de întoarcere. Acum ești aici… respirația ți se mai liniștește și tu începi să inspiri și să expiri aerul curat, blând, plăcut al iubirii. Al iubirii de sine și de ceilalți.

E mult mai bine aici. Se aud tot felul de sunete, dar sunt diferite, nu mai e acel zgomot înfundat și permanent, care te însoțea pretutindeni, care îți ocupa mereu mintea și te înstrăina de tine însuți. Aici e cald și lumină și simți acum o bucurie ce vine din interiorul tău, ce emană din fiecare celulă a corpului și începe să îți umple mintea și sufletul cu o liniște profundă, binefăcătoare. Nici nu-ți pasă că te uiți în jur și nu vezi niciun petic de pământ la orizont. Acum știi cu toată ființa ta că nu ești singur, știi că ești îndrumat și că faci parte din tot acest întreg cu care ești conectat și din care îți tragi seva și puterea. Mai mult, vei mai intâlni aici și alți oameni ca tine care au avut curajul de a-și da șansa să vadă cum e dincolo de teamă.

Poate că frica te va mai chema la ea (sau poate că nu?) și va încerca să te convingă să uiți de iubirea de sine și de ceilalți și să cazi în acvariu. Dar acum tu ești un om nou, care nu mai poate fi mințit cu atâta ușurință pentru că deja ai întâlnit iubirea izvorâtă din tine iar asta nu îți poate lua nimeni. Chiar și în momentele mai dificile îți vei aminti că ea este acolo în sufletul tău și că ai reușit să ieși din acvariu pentru că ceva puternic din interiorul tău te-a ajutat.

Cu drag,

Magda