Ti s-a intamplat ca la varsta adulta sa te gandesti foarte mult la unele persoane (cunostinte, prieteni, rude) si cu toate acestea sa eviti sa faci pasi concreti catre ele?

Poate crezi ca esti foarte ocupat si nu ai timp in acel moment sau nu stii daca persoana respectiva este libera si daca ar putea vorbi cu tine, ori te gandesti ca ai putea sa o deranjezi daca i-ai face o vizita sau i-ai da un telefon …. Mai mult, chiar si atunci cand primesti o invitatie de la o astfel de persoana, cand ea face pasi catre tine, ai tendinta de a o evita.

Adesea, aceasta dinamica inconstienta poate avea radacinile in copilarie, in suferinta de a te fi simtit de nenumarate ori respins. De obicei, prin natura sa curajoasa cu care a venit pe lume, copilul cat este mic are multe initiative de a merge catre mama/tata. Insa, de exemplu, atunci cand el are incercari de a intra in contact cu mama sa, daca aceasta este blocata datorita propriilor sale rani si nu e disponibila emotional pentru copil, nu reuseste sa ii raspunda emotional asa cum are el nevoie, in timp se creaza in sufletul copilului „miscarea intrerupta” – o ruptura in procesul sau de atasament. Astfel, el isi va pierde tot mai mult curajul si initiativa de a intra in relatie, va sta tot mai retras, inchis in interior.

Ce poate simti un astfel de copil in urma respingerilor repetate? De la o tristete care devine tot mai profunda si greu de suportat, la frica, furie, timiditate, neincredere in sine si chiar lipsa dorintei de a mai trai. Este o durere interioara atat de mare incat de multe ori se poate vedea la copilul mic si in exterior – lipsit de vitalitate, chef de viata, fara motivatie si initiativa, apatic, absent, timid si retras in multe situatii. Unii copii, cu cat cresc isi pot gasi diferite mijloace prin care sa-si ascunda suferinta si sa nu ramana in contact cu ea (ca sa reziste), isi pot crea fata de ceilalti o „falsa imagine” de copil glumet, curajos, orgolios sau chiar arogant. Pot folosi aceasta masca atat de mult incat pot ajunge la varsta adulta sa nu mai stie cine sunt, cum sunt ei cu adevarat.

Asadar, daca ti se intampla sa eviti unele persoane cu care ai vrea de fapt sa fii, poti sa te gandesti daca ai trait si tu in copilarie ceva din cele expuse mai sus. Daca raspunsul este afirmativ, ce ai putea face in acest sens? In primul rand, sa fii constient de faptul ca acum ca adult ai mai multe resurse, esti mai puternic fata de cum erai in copilarie; sa fii constient ca teama aceasta puternica de respingere ii apartine copilului din interiorul tau. Atunci cand nu poti sa te conectezi la suferinta din copilarie, la nivel intrapsihic  este ca o respingere a copilului interior, e ca si cum ti-ai face rau inca o data tie insati. El are mare nevoie sa te intorci catre el cu puterea ta de azi, cu capacitatea de a-i oferi intelegere, blandete si compasiune. El are nevoie ca tu, cel de azi, sa il primesti in sfarsit in sufletul tau cu toate ranile sale, exact asa cum este, fara sa il respingi.

Ca adult, astazi poti gasi curajul si puterea de a privi la acele emotii ale copilului care ai fost, sa stai cu ele, sa lasi copilul interior sa se exprime in moduri constructive, care sa nu iti deterioreze relatiile cu ceilalti. Poti face acesta lucru cand esti singur – prin miscare, desen, scris in jurnal sau orice alt mod simti, dar cu grija pentru tine.

In timp, te vei simti tot mai bine cu tine insati, mai liber, mai plin de viata si cu mai mult curaj de a te apropia din nou de cei din jur!

Cu drag,

Alina Florea

psihoterapeut Centrul Dianthis