RELATIA DE CUPLU – intre adevar si eroare
21 ianuarie 2018
COPILUL DIN INTERIORUL NOSTRU
27 februarie 2018
Show all

DECIZIA – DIN RATIUNE SAU SIMTIRE?

„Intregul val de evenimente izvoraste din decizie!” spunea  J.W.Goethe

 

M-a intrebat cineva de curand daca nu este bine sa luam deciziile cu partea noastra rationala.

In viata noastra de zi cu zi, avem de luat decizii la tot pasul, unele mai putin importante cum ar fi „Ce fel de paine sa cumpar, franzela sau feliata?”, iar altele care ne pot influenta tot cursul vietii ce urmeaza: „Sa plec sau sa raman?”, „Sa demisionez?”, ” Sa ma casatoresc?”, „Sa divortez?”, „Sa nasc acest copil?”

Creierul omului este alcatuit din trei parti – instinctual, emotional si rational, care sunt strans interconectate. „Este bine sa luam deciziile cu partea rationala, daca putem!” spune unul din oamenii care m-au ghidat de-a lungul timpului in profesia de terapeut (Ion Bucur). Adica o decizie cu adevarat luata cu creierul nostru rational o putem obtine doar daca in celelalte doua parti (emotionala si instinctuala) este liniste si pace. Daca suntem tulburati in sufletul nostru de ceva anume, toate acele emotii si trairi ne influenteaza ratiunea, pentru ca este foarte strans legata de acestea. Oricat am incerca sa ne gandim si sa cantarim lucrurile, starea noastra interioara va determina un gand sau altul. Deci, decizia nu mai e cu adevarat rationala.

Sa obtinem acest lucru, este nevoie ca mai intai sa devenim una cu ceea ce ne tulbura, adica sa acceptam in interior ceea ce este, ce s-a intamplat sau ce se intampla, ceea ce simtim, sa acceptam oamenii implicati si contributia proprie in povestea respectiva. Avem nevoie sa ne oprim din a ne lupta si a respinge furia sau fricile noastre, rusinea, vinovatia ori alte stari, situatiile si oamenii care ne-au ranit, boala pe care poate o avem etc. Cand ne vom opri din aceasta rigiditate si respingere puternica si vom spune „DA” la tot ceea ce este sau ce a fost, va putea usor usor sa apara linistea si pacea in sufletul nostru, impacarea ….

Abia dupa ce se va sfarsi „furtuna” din suflet, iar apele noastre tulburi se vor linisti, abia atunci putem lua o decizie cu adevarat rationala!

 

Cu drag,

Alina Florea

Psihoterapeut Centrul Dianthis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *